Despre Mandarin

Hăinuțele Mandarin sunt cusute cu fire de poveste, din cele mai fine țesături. Mandarin are ca principal furnizor producatorul britanic Liberty Art London, recunoscut ca lider mondial în materie de textile și grafice pe țesături în ultimii 140 de ani.

Îndrăgostiți iremediabil de finețea, expresivitatea țesăturilor și a minunatelor imprimeuri inspirate de lucrări de artă, povești fascinante sau locuri fantastice din întreaga lume, designerii și croitorii Mandarin creează cu pasiune rochițe și hăinuțe speciale, înzestrându-le cu puterea de a transforma orice copil într-un erou de poveste.

Mandarin știe că toți copiii au nevoie să se miște liber și confortabil în aventurile lor. Croiala trebuie să le deschidă spațiul, cusăturile să le protejeze pielea sensibilă, modelele să-i facă să zâmbească și să le provoace imaginația.

Hainele pe care le poartă joacă un rol important în povestea vieții lor, având de multe ori valoare de amintire, când poveștile ajung bine păstrate în amintirile de adult și de părinte.  Dream your way!

Echipa Mandarin